On Vacation!

Incepe cat de cat sa semene si vacanta asta a VACANTA. Azi a fost o zi speciala…mi-am facut de cap :D. Oarecum. Adica am condus mult si am mers si mult pe jos. Si era sa PIERDEM o asemenea zi, pentru ca unora li se parea ca o sa ploua. :)) A fost fain. Asa complicat cum e, imi place. Nu vreau sa dau mai multe detalii…amintirile le pastrez pentru mine :D.

Bun, azi a fost doar un mic rezumat la ceea ce urmeaza de maine. Plecam pe Ceahlau, dis-de-dimineata. La 5jumate trebuie sa fiu in picioare. Baietii tot incearca sa ma incurajeze ca n-ar trebui sa ne ia mai mult de o ora sa urcam. Da, sunt amuzanti, stiu.  Curios e faptul ca mi-au incaput toate lucrurile intr-un singur rucsac. Asta da fenomen. Eu de obicei nu plec fara geamantan. Vara trecuta spre exemplu, cand am plecat la mare, aratma si eu si Andra ca si cum ne-am fi mutat definitiv de acasa. Geamantanele noastre ocupau tot compartimentul Dar asta e alta poveste.

Ideea e urmatoarea. Maine plec, ma intorc miercuri seara. Pana atunci toate cele bune.

SI…da..o sa-mi fie dor de tine.

Lately

• casa plina de musafiri
• cafea
• durere de gat
• trezit devreme
• strand
• plaja
• multa apa
• cafea iar
• parc
• pizza
• Ralu si Enjoy
• planuri de vacanta [in sfarsit plecam!!!]
• mancare nesanatoasa
• ciocolata…
• strand iar
• condus dezastruos
• Vibe Fm
• si o mare nebunie din care n-a iesit nimic.

Sa fim oameni inainte de toate…

Andra sustine campania asta. Deoarece stiu ca e foarte important pentru ea, m-am hotarat sa o promovez si eu, poate poate reusim sa ne implicam mai mult in problemele celor aflati in dificultate si care ne cer cu disperare o mana de ajutor.

Reveniri

Ne concentram putin si ne amintim episodul asta.

Ieri ma intalnesc din nou cu respectivul. De data asta nu s-a mai intamplat dimineata devreme, ci seara dupa pranz :)). Discutia se desfasoara cam asa:

Respectivul: Buna

Subsemnata: Buna…

Respectivul: Erai ieri cu un tip nu?

Subsemnata: Da..

Respectivul: E prietenul tau?

Subsemnata: Nu!

Respectivul: A, sotul?

Subsemnata: Nu. /

Respectivul: Eu tot am ramas cu o problema. Nu stii cum as putea sa fac rost de numarul tau de telefon?

Subsemnata: Pai, cred ca o sa ramai in continuare cu aceeasi problema.

Respectivul: Pai de ce?

Subsemnata: Pentru ca nu poti face rost de el.

Respectivul: Uite, eu ma duc acum si pun un bilet la pariloto si daca castig uite cum facem….

Subsemnata: Nu facem absolut nimic.

Respectivul: Ah, imi pusesem si eu sperante…

Subsemnata: N-ai decat sa ramai cu ele.

Respectivul: Bine, hai ca plec, nu te mai plictisesc.

Subsemnata. In sfarsit!

Nu mai poate sa stea omul linistit la semafor…

Ce-i de facut…

…cand toate visele ti se naruie in fata si nu mai e nicio urma de speranta? …cand te lupti cu morile de vant? Nu mai pot! M-am saturat.

Crestem

De la an la an tot mai multe pretentii
Toti sunt plini de bune intentii

Ne schimbam si e inevitabil. Nu mai e ca atunci cand aveam 5-6 ani si singura noastra grija era sa iesim afara, sa jucam leapsa, flori fete sau baietii, sa ne credem doctori, vanzatori sau cantareti. Lucururile nu se mai rezuma la “imi iau jucariile si plec” sau “n-am sa mai vorbesc niciodata cu tine”. Crestem si incepem sa ne schimbam prioritatile. Incepem sa ne gandim la noi inainte de toate, la ce ne asteapta de acum inainte, la faptele noastre si la consecintele lucrurilor pe care le facem. Nu mai suntem copiii care stateau imbufnati 5 minute pentru ca ne-a suparat careva. Lumea asteapta fapte marete de la noi. Sunt multe pretentii si in acelasi timp teama de esec si de a nu-i dezamagi pe cei dragi. Si uneori nevrand ca acestea sa se intample, ne dezamagim pe noi insine. Pentru ca nu avem intotdeauna curajul sa punem o limita intre ceea ce vor ei sa devenim si ceea ce ne dorim noi pentru noi. O cearta cu un prieten apropiat nu mai dureaza 15 minute dupa care va luati din nou la joaca. Nu mai poti urca in casa sa plangi in hohote ca x sau y te-a lovit si nu o sa mai vorbesti niciodata cu el, devenind si mai indignat cand vezi ca adultii nu te asculta si rad, spunandu-ti ca in urmatoarele 5 minute o sa te cheme iar la joaca si-o sa pleci ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Acum nu, lucrurile nu mai sunt asa. Nu mai avem sinceritatea de atunci si nici curajul de a privi in ochi pe cineva si sa-i spui ca “asta nu-mi place la tine, n-ai vrea sa facem altfel?”. E mai simplu sa intoarcem spatele si sa ne conformam in necomunicare, in a pierde oameni si lucruri din micile prostii cotidiene.Ne mintim si ne ignorma nevoile, putini fiind cei care chiar sunt acolo cand ai nevoie.Devenim din ce in ce mai egoisti si mai incapabili de a vedea dincolo de aparente. Consideram ca doar noi avem dreptate si ca suntem atotstiutori. Nu acceptam pareri, adevaruri, sfaturi, ajutor. Sau chiar daca ne prefacem ca le ascultam pana la urma se merge princpiul “Zic ca tine si fac ca mine.” Si totusi, cu cat ne schimbam mai mult, cu cat ne indreptam spre locuri noi si spre ALTCEVA, parca cu atat mai mult avem nevoie de locurile si oamenii vechi, cu care ai impartit atatea momente frumoase in trecut.

Arsuri..

Am reusit si eu intr-un final sa ajung la plaja pentru prima oara anul asta. Da, stiu, e august si majoritatea sunt negri si bronzati si satui de soare. Eu am vrut sa-l fur pe tot azi, iar daca se putea sa mai pun si in geanta. Dar m-am ales cu o arsura de toata frumusetea pe picioare. In doua zile or sa arate superb, dar pana atunci ma ustura de omor. Am aplicat deja “Operatiunea iaurt”, parca parca s-a mai domolit dar nimic promitator. Sa mai povestesc ca asa am patit si anul trecut la mare? Sper sa nu fac vreo tampenie de boala peste cativa ani. :-s

Ah, si pe langa asta, m-am mai ales si cu o arsura pe suflet. Nimic grav si irecuperabil. La urma urmei suntem “Just friends”. Ce naiba!

Later Edit: Azi am voie sa fiu patetica, de maine imi revin

Later, later edit: Insolatie.

La multi ani!!!

Ai doar 18 ani, esti nebuna, iubesti si nu ai bani. La multi ani Ioana. Imi pare rau ca n-am putut fi acolo, dar promit ca in prima luna de facultate te vizitez 3-4 zile. Love you!

Just friends

Am stabilit de multa vreme cu persoanele feminine din viata mea ca nu exista o asemenea chestie de “Just friends” intre doua personaje de sex diferit care la un moment dat al vietii lor au impartit un sarut, o aventura, o noapte, un pat, un an sau doi din viata lor. Cu atat mai putin cand unul dintre personaje ramane cu anumite regrete, cu amintiri care dor, cu iluzii neimplinite sau cu prea multa dragoste de dat care nu se poate concretiza intr-un viitor apropiat. Poate pentru cei neimplicati pare cea mai usora metoda de a nu rani sentimentele persoanei in cauza. Si de fapt habar n-au ca asta ranesti cel mai mult,ca atata timp cat nu lasi sa se cicatrizeze ranile si atata timp cat trebuie multa vointa sa let go si sa nu ai tendinta de a te invarti in cercul ala vicios de fiecare data cand te intalnesti intamplator cu respectivul/a. Dar totusi se mege pe principiul: “Nu tin suficient la tine, dar putem sa fim prieteni” e si mai demoralizatoare. Pentru ca nu poti si nu vrei asta. Pentru ca intotdeauna ai sa vezi acea persoana ca pe ceva mai mult, ca pe ceva ce iti doresti enorm de mult si totusi esti condamnat sa n-ai niciodata. Si totusi uneori accepti, pentru ca e singura posibilitate sa mai ai contact. Si e cea mai mare greseala. Pentru ca te legi de fiecare cuvant, de fiecare gest, de fiecare miscare. Iti alimentezi in zadar iluziile si visele. Desi in interiorul au stii ca e in zadar. In unele zile e bine, simti ca poti fi confident, ca poti da sfaturi, ca poti vorbi ca si cum ai vorbi cu un vechi prieten pe care il stii de la gradinita. Dar uneori te ia din senin nevand timp sa reactionezi. Si stii ca nu puteti fi “just friends”, pentru ca intotdeauna ai sa speri la mai mult. Pentru ca sunt multe lucruri care inca dor si te intrebi la ce folos.

Don’t take it personal…e la general, in mare parte. : )

Pentru ce toate astea?

Sunt suparata, probabil enorm de frustrata, rautacioasa si poate egoista. Dar nu imi pasa. Pentru simplu fapt ca nici voua nu va pasa. Pentru ca in majoritatea timpului sunt acolo cand aveti nevoie, dar nu stiti niciodata sa apreciati asta. Mereu va plangeti ca sunteti singuri si nimeni nu va intelege. Pai cum sa va inteleag si sa va fiu alaturi cand nu vorbiti? Cand nu stiu ce se intampla cu voi? Eu din pacate am prostul obicei de a lasa sa se vada ca sunt intr-o stare proasta. Nu e voluntar, doar ca pur si simplu ma schimb la fata. Si incep sa-mi dau seama putin cate putin cam ce persoane am in viata mea. Pentru ca prietenia nu se termina cand cineva isi gaseste marea dragoste. Sau da? Pentru ca nu uiti sa dai un semn de viata cand te indragostesti. Pentru ca daca iti pasa de la inceput nu se ajunge la faze de astea. Si da, uite ca am zis-o si pe asta. Si putin imi pasa daca te doare. Pe mine m-a durut si mai tare. Pentru ca toti avem probleme mai grave sau mai putin grave, pentru ca toti simtim la un moment dat ca se termina lumea intr-un anumit punct. Si totusi asta nu ne face sa-i uitam pe cei din jur. Pentru ca normal, din lasitate e usor sa zicem, “eh pierd si ce daca”. Normal. E mai comod sa pierzi decat sa lupti sa reconstruiesti.

Si nu mai vreau sa fiu intelegatoare. Pur si simplu nu mai vreau. Nu ca nu mai pot. Dar nu mai vreau. Dau atata cat mi se ofera. De ce sa ma stresez eu? De ce sa plang eu? De ce sa regret eu? De ce sa cedez eu?

Si mi-am dat seama ca inca doare ingrozitor. Exact cum am zis. Are talentul sa apara fix cand mi-e mai bine.E vina mea. Evident.

Nu-mi cereti explicatii la postul asta, pentru ca nu o sa primiti. E blogul MEU ,scriu ce vreau in el, fara sa fiu obligata sa va dau parolele la posturile protejate sau sa va traduc ceea ce nu intelegeti.