Vina

De cele mai multe ori ar fi de preferat sa nu fie vina noastra. Sa scapam de responsabilitatea apasatoare ce cade asupra noastra, sa ne “spalam pe maini”, sa dam din coate ca nu stim, ca n-am vazut, ca nu avem nicio legatura. La urma urmei, atata timp cat nu exista dovezi clare scapi pana la proba contrarie cu fata curata. Insa, atunci cand ti se aduc probe si esti luat pe nepusa masa, fiind supus unui interogatoriu la care incepi cu stangul, caci na, nu esti in garda, e rau. Insa, spre uimirea ta, sentimentul de vinovatie nu e chiar atat de greu de suportat. Esti constient ca esti vinovat, suporti consecintele, la urma urmei stiai care sunt regulile. Tragi aer in piept, asculti predici interminabile, te minunezi cand vezi ca una din partile ce ar trebui sa-ti sara in cap de fapt te sustine ( uneori asta doare mai tare ), astepti sa treaca timpul, caci da, timpul le calmeaza pe toate, iar toate vor intra in normal. Si te intrebi, daca face parte din procesul de maturizare?

Cazul cel mai putin placut e atunci cand stii ca nu ai nicio legatura cu cele intamplate, insa vina cade asupra ta. Iti sunt aduse sub nas dovezi false, incerci sa convingi si nu poti, pentru ca “sigur ai tu vreo legatura cu asta”. Ma scoate din sarite chestia asta. Ca nu poti sau nu ti se da sansa sa te aperi. Sau daca s-a intamplat ceva din cauza ta, gata, tot ce a fost rau pana atunci are clar legatura cu tine. Evident, efectele trec odata cu timpul.