Cum stii?

Ma tot intalnesc in ultima vreme cu conceptul de “lipsa de afectiune”. Si-am ajuns sa ma-ntreb…cum stii ca dragostea e dragoste? Adica, daca esti intr-o lipsa de afectiune pe o durata mare de timp, atunci cand vine, de unde stii ca e ceea ce trebuie si ceea ce ai nevoie si nu doar o iluzie pentru a-ti ameliora lipsa de afectiune, de a-ti incarca bateriile si de a porni apoi din nou la drum? Si daca e asa, atunci nu-i un cerc vicios, din care nu scapi vreodata? Pentru ca teoria cu “fiecare are sufletul lui pereche” nu prea mai tine, tinand cont dezechilibrul de gen care exista.

Si-atunci…Cand apare, de unde stii ca nu e doar dorinta ta de a fi “acela”? Poti trai cu persoana gresita, din motivele..corecte? Adica cu toti ne dorim pe cineva,  pe care sa-l iubim si care sa ne raspunda la loc. Si daca cineva-ul nu e acel cineva si se intampla sa apara dupa o perioada in care te-ai saturat sa-alergi. Sau in care ai intalnit numai persoane aiurea, sau cu care n-ai fost pe aceeasi lungime de unda, sau care pur si simplu n-au fost sa fie. Si-atunci apare cineva care pare ok. Si cu care te-ntelegi..si cu care nu-i complicat. Si-i simplu si lin. Si incet incet te-atasezi, si-apoi te face sa visezi si-apoi te trezesti ca aveti in spate un an sau doi sau trei sau . Si-apoi, daca te-ai odihnit suficient si-ti dai seama ca nu e ce-ti trebuie, nu vrei s-o iei din nou la fuga? Sau daca nu-i nebunia pura in care simti ca trebuie sa alergi si sa te zbati si sa lupti pentru a obtine, nu se pune? Adica cu cat e mai complicat, cu atat sa merite mai mult?

Ori daca ti-ai dorit atat de mult sa fii cu cineva si nu s-a putut la momentul respectiv si-apare cu un timp mai tarziu, cand timing-ul pare bun si pentru ca ti-ai dorit si nu vrei sa ratezi ocazia, ii dai o sansa. Si-ti dai seama ca de fapt, nu-i chiar cum credeai ca o sa fie, pentru ca tu nu mai esti acela de acum un timp. Pentru ca vremea a trecut, ai mai crescut…lucrurile s-au schimbat. Si totusi stai. Pentru ca nu e rau. Dar nici tocmai cum era in imaginea ta, dar daca ti-ai dorit de ce sa nu lasi sa fie?…

Si totusi, daca dragostea oricum nu tine mai mult de 3 ani si-apoi te tin toate cele legate de prietenie si respect si incredere si consolidarea unei familii…pentru ce atata alergatura si chin? Desi, speranta ca cineva acolo e facut special pentru noi ramane. Ori e doar nebunia tineretii?

Adica stiu, in practica e exact ca-n muzica: “you can’t breath with or without him/her”, “melting”, “smiling all the time”. Dar…daca se leaga toate doar de iluzia unui inceput mai bun, speranta ca poate de data asta iese ceva bun si sentimentul ca n-o sa mai fiu singur o bucata de timp.

Complicat…