Dimineti zdruncinante

Ma plangeam eu acum putin timp ca ma tot trezesc in ciocanituri de ciocan in camin. Ei bine, se poate si mai rau. Mereu se poate. Acasa nu se bate cu ciocanul. Se da cu bormasina. De dimineata de la 7! De 3 zile de cand am ajuns nu m-au scutit in nicio dimineata. Ma trezesc instantaneu din visare, incerc sa ma misc in schimb pisicile imi stau pe picioare..ma invart cu greu sprea margine, ma uit la ceas. 07:30. O NU! Si brrrrrrrrrrrr brrrrrrrrrr si zdrrrrrrrrrr zdrrrrrrrrrr si muuuuult al naibii, incontinuu. Cat poti sa renovezi? Raspunsul e MULT. Si da, e 10:30, baraitul continua. Si probabil o sa continue si maine si poimaine si toata vacanta!! Noh!

O sa-mi fie dor…(din aceeasi categorie)

E trist pentru ca las atatea in urma. Pentru ca viata mea o sa se schimbe probabil intr-un mod radical. Stiu ca traiesc oarecum intr-un glob de cristal si desi s-a cam sfaramat in ultimul an si m-au atins atat de multe sunt constienta de faptul ca au fost poate doar mici nimicuri pe langa ce are sa urmeze. Doar ca acum, la plecare stiu ca or sa-mi lipseasca atatea. Toti prietenii mei de care nici nu stiu cum o sa ma despart. De casa, de camera mea, de spatiul meu, de tot ce e aici. De toate locurile atat de pline de amintiri, de parc, de intalnirile de la 6 la turn. De anii de liceu, de nervii facuti pe profi, de absente, de plecat de la ore. De tot ce ma leaga, de ideea de ACASA. De prima dragoste…de tot ce-am construit aici. Pentru ca iau atatea amintiri cu mine si pur si simplu ma coplesesc.

(tot de prin drafts, inainte de plecare )  Interesant de comparat..sentimentul de atunci cu cel de acum. Mpai da, mi-a fost dor si am incercat sa pastrez legaturile cat mai bine cu putinta..Daca am reusit sau nu, se va vedea in timp. Dar am evoluat, cu totii, zic eu. Pelikan e mare si tare, umbla prin tari straine deja si stie ca sunt atat de mandra de el, Mada a intrat incet dar sigur in grup si aduce numai zambete si voie buna, Macho a ramas la fel de curios ca intotdeauna, desi are dubla-tripla personalitate ), Raluca, desi mica (nu te supara, esentele tari se tin in sticulete mici :>) supravietuieste calvarului din Bucuresti, Roxana o sa devina un medic fain, Ioana o sa gaseasca putere sa-si deseneze un zambet pe buze, iar Enjoy mixeaza la radio, in club, scoate album (ti-am facut si rima). In rest, camera mea surprinzator, nu mi-a lipsit asa mult. Chiar am patit-o in vacanta de Craciun sa visez ca sunt in patul meu din camin si sa mi se para ciudat la trezire ca ma aflu acasa ). Am supravietuit, n-am avut incercari asa mari, mi-am facut 2 prietene bune, o sa supravietuiesc si in continuare, cu noile planuri si cu tot. Va astept acasa, caci da, eu ajung prima ), e si normal, doar am plecat ultima.

Pam pam

Uite ca am devenit si studenta. E chiar mai bine decat ma asteptam. Momentan. Am gasit oameni de tot felul ce-i drept, dar la asta ma asteptam. Oricum majoritatea fetelor imi par prietenoase si dispuse la ganduri pasnice. Am prins si camin super ok, ma intalnesc si cu fostii colegi de liceu iar colega de camera e foarte de treaba. Da, se poate spune ca am noroc.

Am gasit postul asta in drafts. Probabil e de cand m-am instalat aici. Hehe, nici nu stiu cand a zburat timpul. In doua saptamani plec si pot spune ca am un mic regret. Nu, nu pentru oras ci pentru libertatea si independenta cu care m-am obisnuit. Sa plec cand vreau, sa vin cand vreau fara sa dau explicatii, sa lenevesc o zi intreaga fara sa ma simt vinovata, sa nu ma mai bata din cand in cand mama la cap sa fac aia aia aia. Da, momentan nu mai exista un “acasa” bine definit. Pentru ca acasa nu ma mai simt acasa..E ok, e cald, e bine…dar nu-mi mai gasesc locul acolo. Probabil urmatorul acasa va fi acolo unde ma voi simti oarecum independenta fara sa fiu nevoita sa dau foarte multe explicatii despre ceea ce fac, iar daca va fi nevoie de explicatii sa nu fiu nevoita sa le dau alor mei. Nu ma intelegeti gresit, am niste parinti minuntati carora le datorez multe, cu care ma inteleg relativ bine, care ma sprijina (sper ca in continuare) in toate nebuniile mele. In schimb, dupa o perioada de mai bine de jumatate de ani de trait de “capul tau”, nu mai e asa comod sa te simti dator cu niste explicatii.

Si ca tot veni vorba de amintiri chiar vorbeam cu Laura azi despre cum ne-am intalnit..

Karmina: nu mi vine sa cred
Karmina: ca se termina anul 1
Karmina: mai tii minte cum ne-am intalnit
Laura V: aha, te-ai asezat timida langa mine , cand aveam seminarul la metode

This is a big pam pam!

Nu mai pot..

1. De cald! E cald, foarte cald, mult prea cald!! Deja am racit din cauza aerului conditionat, ne doare capul si gatul si tot. Dar e aiurea fara el, camera noastra fiind pozitionata spre apus, ceea ce determina o atingere a razelor soarelui de la ora 12:00 pana cand apune. E ingrozitor. Nu se mai poate.
2. Sa ma apuc de invatat. Principalul motiv, vezi punctul 1. Cred ca o sa dorm ziua, daca n-o sa devin o Carmina incinsa la “gratar” sau in pat sau in camera sau afara si o sa invat noaptea. Desi noaptea suntem invadate de muste. Care se aduna pe timpul zilei (zic eu) iar noaptea cand te uiti pe tavan, langa bec, vezi tot ROIUL! Apoi, pentru ca dupa prima sesiune si dupa cum am vazut ca merg lucrurile mi s-a aplecat si pentru ca moivatia intrinseca e sub zero. Dar o sa ma apuc..de maine. N-am de ales.
3. Sa mananc. ) Probabil tot din cauza punctului 1. Dar vorba aia..eu eram o paguba. Ma rog. Partea mai proasta e ca se depune..aerul ?.
4. Sa scriu. Nu stiu de ce, pur si simplu nu-mi vine. Nu ca n-as avea ce povesti ci pur si simplu am observat ca imi trebuie o sursa de nervi sau de proasta dispozitie ca sa se lege cuvintele sau cheful de scris. Noh bene, o sa incerc sa remediez ca se plange lumea ca somez. Oricum, probabil in sesiune, o sa scriu mai des, caci o sa ma enervez la maxim ori pentru ca o sa caut orice alta ocupatie in afara invatatului. )

Si cum ar zice Mada : “Femeie, n-ai o treaba.” )

Buna dimineata!

Cu ciocanul. 07:30, pe hol, in camera alaturata, nu stiu unde exact. Cert e ca batea. TARE, intr-una, nu se mai oprea. Parca-mi batea in crestetul capului. Ne foim, eu si colega. Insa eram prea terminate de somn ca sa putem scoate vreun zgomot. Oricum, era destul zgomot.

07:45. Pe langa zgomotul de ciocan, administratora (care are biroul langa camera noastra, happy happy joy joy) urla intr-una. La telefon, pe hol…la ala cu ciocanul, la cine prindea.

08:00. Zgomotul persista, persista si iar persista. Carmina rezista. Isi trage plapuma in cap desi era cald, incearca sa-si adune energie pozitiva. E soare afara, se anunta o zi faina, deci hai sa mai salvam ce avem din somn si din starea de bine. Telefonul trebuia sa sune la 9. Mai avem o ora de somn, suntem ok.

Ciocanelile se opresc undeva in jur de 9 fara un sfert. La 9 suna alarma. Amanam, in speranta ca, o sa mai putem dormi macar o ora in liniste, ca sa avem si noi parte de o relaxare a nervilor. Ti-ai gasit. Infernul incepe iar, ciocanul bate cu drag si spor, scotand din noi si ultimul stop de rabdare. Ne trezim, mormaim, injuram, facem patul, facem tot. Infernul se termina. La urma urmei si noi eram treze.

Asta-mi aminteste de primul semestru. Cand fix in sesiunea de iarna dadeau cu bormasina cu drag si spor, de dimineata de la 8 pana pe la 10 cand ti-e fix somnul mai dulce.

Vara nu-i ca iarna

In sensul bun. Iubesc vara, desi sunt nascuta undeva la mijlocul lui ianuarie. Imi place sa fie cald, sa nu umblu cu 1000 de haine pe mine, sa nu trebuiasca sa ma infofolesc cu fularul pana sub ochi ca sa nu simt vantul, sa ma incalt lejer si sa ma bucur de racoarea serii dupa o zi torida. Imi place tot ce aduce vara…agitatie, caldura, vacanta, relaxare, iarba verde, munte, mare, prieteni si persoane dragi adunate acasa. In schimb, nu am deloc randament. Absolut deloc. Daca in primul semestru eram destul de ok la capitolul invatat, sesiune, stat cu cartea in fata, acum sunt total pe dos. Si asa imi aminteste de anul trecut pe vremea asta, cand ma duceam la liceu doar de dragul de a ma duce si de a nu sta acasa sa invat pentru BAC, admitere si ce mai era ). Acum pur si simplu nu ot, nu vreau, n-am chef. E cald, e fain, e soare, e viata afara..nu pot si pace.

Nu le poti avea pe toate

Am rezervorul plin la buburuza…dar cica n-are rovineta…si asa aveam un chef sa conduc pana la baraj :-<

De neinteles

Facand cateva mici mari corelatii cu evenimentele importante din viata mea, realizez ca la baza fiecaruia stau, in marea majoritatea a cazurilor cam aceleasi persoane enervante care culmea tin intr-una sa apara si sa reapara. Adica oke, inteleg, apari odata, mai apari si-a doua oara…dar si a treia? Asta deja e nesimtire…Mai grav e cand incep sa ma intreb daca nu cumva sunt eu prea paranoica si ma leg prea mult de detaliile astea nesemnificative in loc sa ma bucur de ceea ce am. En fin.

In alta ordine de idei, daca tot m-am apucat sa scriu un post pe care majoritatea celor care o sa-l citeasca n-o sa-l inteleaga (nicio problema, e o enigma si pentru mine) ma intreb de ce nu reusesc sa ma sincronizez cu unele evenimente si cu unele persoane, de data asta simpatice, care apar in viata mea. De ce mereu suntem in contra-timp, de ce uneori nu reusim pur si simplu sa fim acolo in acelasi timp? (cand ma gandesc ca s-ar putea iar sa ma ratez cu Ioana…)

Apoi…de ce am intotdeauna o tona de bagaje? Serios. Mereu cand plec acasa ocup 3/4 din portbagaj, nu mai zic ca au fost dati cand pur si simplu am stat nemiscata pe bancheta din spate deoarece nu ma puteam misca din cauza bagajelor mele.

Sunt intr-un moment existential. O sa-mi revin curand. Plec acasa, happy happy joy joy.

Ingrozitor…

…de ametita, naiva, copil, aeriana, somnoroasa. Dar momentan, ne oprim la partea cu ameteala.

Mbun. A inceput de dimineata. Nu se spune degeaba ca ziua buna se vede de dimineata. Eh, a mea a fost proasta, inca de atunci. Let’s start:

O rog de aseara pe colega sa  ma trezeascac cand pleaca, caci aveam cursuri de la 10, insa aveam o lucrare pentru care ieri n-am fost in stare sa invat nimic. Si-am zis ca hai poate reusesc sa invat ceva ceva dimineata. Ma trezeste la 07:40. Dau din cap ca da,da ma trezesc si-mi programez ceasul la 08:00. Apoi 08:15…08:30. Atunci zic clar, ma trezesc. Si am adormit cu telefonul in mana. Noroc ca urla la un moment dat cineva pe hol. Ma trezesc buimaca, cu telefonul in mana, ma uit la ceas. 09:10!!. OOOOK. Am timp. Ma schimb, beau cafeaua, mananc. Plec.

Apoi. Spre seara, ma duc la sala. Pregatita frumos cu hainute de schimb, prosopel si apa. Ma schimb, fac ca fluturasii 50 de minute, ma duc inapoi la vestiar. Ma schimb. Zic eu ca mi-am impachetat tot. Plec.

Ma duc la cumparaturi, platesc cu cardul. Trebuie evident sa bag pinul. Bag odata. Nu merge. Mai bag odata. Nu merge. Deja vanzatoarea se uita cu ochi dubiosi la mine, luand pozitia de maraton, gata gata sa inceapa sa fuga dupa mine. A3a oara cica e cu noroc (NOT! – dar asta e alta poveste)…si merge. Evident, pentru ca-mi amintisem pinul corect. Nu ca l-as fi uitat prima oara, doar ca, nah, sunt ametita…ce naiba…

Mi-amintesc ca trebuie sa-i zic ceva colegii, scot telefonul, scriu mesaj. Destinatar gresit. Eh, probabil pura obsinuita, imi zic.

Ajung intr-un final acasa, ma bag la dus, ies, despachetez. Scot apa, scot tricoul, scot prospul. Pam pam…caut, caut, caut. Nu-s pantalonii. TRING!! I-am uitat la sala. Minunat…

Si ca totul sa fie complet, scriu postul asta pentru a doua oara. L-am scris odata, i-am dat Publicare si totusi mi l-a dus in Ciorna. Ma duc in ciorna…doar titlul, fara continut. Minunat.

Buna dimineata, Karmina.