Prieteni, Bucuresti si alte alea

Am fost in Bucuresti weekendul asta si a fost super tare. Exact ceea ce aveam nevoie drept antideprimant. Ca-mi si spunea cineva de curand ca atat eu cat si blogul am devenit mult prea pesimsti si dramatici. Lucru pe care nu-l neg. Sunt such a drama queen right now. Ideea e ca a fost exceptional. Ca in vremurile vechi, cand ne strangeam toti. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Macho la fel ca intotdeauna, Ralu si Mihai se cearta la fel ca inainte..Pelikan ce e mai asezat la casa lui ).

Cum m-am hotarat sa plec? Sincer nici nu a fost greu. De fapt nici nu-mi venea sa cred ca plec pana nu m-am urcat in mocrobuz. Initial trebuia sa am un seminar sambata, doar ca nu s-a mai tinut. Asa ca vineri eram in dubii daca sa ma duc in Piatra sau sa raman in Iasi. Pe la 3 m-a suna Pelikan si mi l-a da la telefon pe Macho. La care eu am ramas blocata, ca doar nah Pelikan trebuia sa fie in Bucuresti si Macho in Cluj. Si s-au apucat baietii sa-mi faca in ciuda ca se duc in Bucuresti amandoi si ca ce distractie o sa fie. Eh si atat le-a trebuit. Le-am zis stati ca vin! La care au ramas ei blocati. Nu se asteptau sa fiu asa spontana. Sincer, nici eu. Oricum e si ziua Ralucai saptamana asta deci am sarbatorit-o in avans. Mai vreau!!…Nimic nu se compara cu senzatia sa-i stii pe toti dragi aproape si parca toate problemele par mult mai mici cu ei alaturi.

Asta s-a simtit mai ales cand am ajuns iar in Iasi…si-am luat-o de la capat cu dramatismul. Dar asta e alta poveste

Amalgam

Cand am plecat de acasa, simteam ca pot muta muntii din loc. Desi nu vroiam sa fiu aici, stiam ca e mai bine ca dincolo, ca sunt mai aroape, ca am mai multi cunoscuti, ca o sa-mi fie mai usor, ca sunt conditii mai bune. De fapt cred ca am fost lasa si cred ca mi-am cam fortat destinul. Dar am plecat foarte motivata, cu gandul ca o sa ma transfer, ca o sa ma dau de 3 ori peste cap, ca o sa trec peste mari si tari si intr-un final o sa fiu in februarie in Bucuresti. Dar am ajuns aici…si am dat peste niste persoane de treaba, cu care pot socializa, cu care ma inteleg si cu care simt ca ma “potrivesc”. Nu multi, nici nu vreau sa am o tona de oameni in jurul meu si cand sa fie vorba de ceva serios sa n-am la cine apela. Putini dar de calitate. Programul si el lejer, profii in mare parte de treaba si alte evenimente neplanificate [...]. Si putin cate putin mi-a scazut interesul pentru transfer, mi-am dat seama ca Iasiul nu e atat de groaznic pe cat imi imaginam eu. * Desi uneori regret ca nu m-am dus la Cluj, because there’s no easy way, it get’s harder each day , inca mai sper ca timpul sa le aseze pe toate. Nu, nu vreau sa-mi fac planuri, am fost atat de buna in facut planuri incat mi-am complicat existenta, desi totul ar fi fost mult mai simplu,dar nah, unde ar mai fi fost farmecul. Si la urma urmei daca ar fi mers totul lin, tot n-ar fi fost bine. Mai grav e ca m-am plafonat intr-un anumit punct si mi-a cam disparutul entuziasmul si buna dispozitie din ultima luna. Deja ma speriasem ca devin prea insenibila si prea nimic nu  ma mai putea atinge. Dar nu-i panica, mi-am revenit aici. Cu varf si indesat as spune. Stiu ca probabil nu am nicio logica, de asta am si evitat sa tot scriu in ultima vreme…desi am atatea idei si atatea sentimente…dar e atata agiatie in mintea mea si nu ma pot aduna deloc…

* Desi uneori regret ca nu m-am dus la Cluj, realizez ca oricum si acolo mi-ar fi lipsit multe. As fi fost mai departe, dar as fi luat-o de la zero din punct de vedere sentimental/emotional. Aici sunt mai aproape dar s-a facut un amalgam de situatii si sentimente incat simt uneori ca nu mai pot. Dar supravietuiesc, zambesc si o luam de la capat [de aici si dramatismul meu din ultima vreme, sper s-o rezolv repede..] iar daca as fi fost in Bucuresti, sigur mi-ar fi lipsit si acolo multe lucruri. Pentru ca despre asta e si vorba…nu le poti avea pe toate.

# si da, stiu ca e prea tarziu…

Orice-ar fi, Karmina-i vinovata!

Ma obisnuisem de mult cu gandul ca pentru mine intotdeauna e ba prea cald, ba prea frig, ba prea devreme, ba prea tarziu, ba nu este timp, ba sunt alte planuri, ba mi-a luat-o altcineva inainte, ba exista lucruri mai importante sau chestii de ultimul moment, ba mai am chef, ba nu mai am. Cu toate ca eu mereu am incercat [cred] sa ma dau peste cap si uneori sa fiu si in doua locuri in acelasi timp daca s-ar fi putut, sau sa ma impart intre n persoane ca sa mulumesc pe toata lumea. Iar cand nu s-a putut, evident toata lumea bosumflata si suparata, de parca as fi provoca un dezastru national sau s-ar fi intamplat cine stie ce calamitate. Mai ciudat e ca, atunci cand EU ar trebui sa fiu suparata, culmea, vina cade tot pe mine, sau intr-un final lucrurile iau o asa intorsatura de genul :” Daca te superi dintr-a atata…” si da, tot eu ajung aia rea. Nici nu stiu daca sa plang sau sa ma apuc de ras…Dar evident, probabil ca intotdeauna, cer eu prea mult

M-am gandit mult de cand sunt aici ca cel mai rau lucru care ti se poate intampla e sa nu stii ce vrei, iar atunci cand iti dai seama sa-ti dai seama ca nu stii cum sa incepi sau cum sa actionezi pentru ca ti-e frica de refuz, de esec. Iar daca esti pregatit pentru asta, de ce te simti la fel de aiurea cand se intampla? Si atunci mi-am dat seama ca cel mai grav e sa fii tu personajul negativ. Ca de fapt tu esti principalul care s-a ranit, singurul care a luat deciziile si singurul care se batea in piept ca stie ce face si ca are intotdeauna dreptate. Acum cand regretele sunt prea tarzii, cand nu mai poti schimba nimic, bucura-te, karmina, de deciziile tale intelepte.

Everybody go…the party’s over!

Toţi îşi fac bagajele, unii încep să plece. Eu încă stau…Nu mi-am scos nimic din dulap, de fapt e acelaşi dezastru ca întotdeauna. Probabil încă nu m-am obişnuit cu gândul că it’s for real şi da, CHIAR TREBUIE SĂ PLEC! Aş vrea să fiu atât de nerăbdătoare ca voi, atât de plină de entuziasm şi iluzii dar nu pot. Pur şi simplu nu pot. Mi-e greu să mă despart de cei dragi, chiar dacă ştiu că viaţa merge înainte, e inevitabil să nu-mi fie dor de voi aştia puţini dar care contaţi enorm. Niciodată nu mi-au plăcut despărţirile, de niciun fel. Uneori îmi venea să plâng şi dacă pleca cineva drag o lună la bunici la ţară. Dar acum…când o să ne schimbăm atât şi o luăm pe drumuri diferite? O să-mi fie dor de voi, de toate nebuniile noastre, de revelioanele împreună, de plictiseala de la 6 la turn, de toate clipele frumoase care ne-au legat si de toate clipele aiurea care ne-au apropiat şi mai tare. Mi-aş dori enorm de mult să fiu şi eu acolo, în Bucureşti…

Pentru voi… asta

Perfect For One Day

I remember the month, remember the day
Remember you took my breath away
You holding my hand, you opened the door
Gently you pulled me to the floor

We were flawless, pure as the snow
Deep as the river of time that flows
And I, I need to know

How did a dream come to an end
How did I lose my lover, my friend
Couldn’t we fall backwards in time
Back to the moment you became mine
Oh it’s so hard to walk away
When you’ve had perfect for one day

I remember the place, remember the time
Remember how you made my world shine
Why, why did you lie, why did you cheat
You made my life feel incomplete

We were flawless, pure as the snow
You tore me apart and you hurt me so
Now why i have to know

How did a dream come to an end
How did Ilose my lover, my friend
Couldn’t we fall backwards in time
Back to the moment you became mine
Oh it’s so hard to walk away
When you’ve had perfect for one day

Why am I still here, why do I not leave
How can I stay, when I can hardly breathe
Frozen here in space, distant as a star
You are near but yet so far

Oh it’s so hard to walk away
When you’ve known perfect for one day

How did a dream come to an end
How did I lose my lover, my friend
Couldn’t we fall backwards in time
Back to the moment you became mine
Oh it’s so hard to walk away
When you’ve had perfect for one day

When you’ve had perfect for one day
Yeah, we were perfect for one day

Nu mai e…

E tare senzatia sa-i tachinezii pe altii ca au BAC anu’ asta, sa-i intrebi daca si-au facut ghiozdanul si sa le vezi fetele plictisite care mai cer inca macar o luna de vacanta. Nu stiu cand a trecut timpul de la sfarsitul liceului, insa s-au intamplat si s-au schimbat atat de multe incat mi se pare ca a trecut o viata. O sa fie ciudat maine, sa fiu acolo si sa stiu ca locul meu nu mai e acolo, ca prima banca de la geam o sa fie ocupata de altcineva si ca n-o sa mai fie eterna cearta cu Macho pentru locul lui. Stiu, e o etapa care s-a terminat, e doar nostalgia asta de inceputul finalului.

Plus ca maine e o zi plina de amintiri…

Protejat: And sometimes is more than just enough

Acest articol este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, întroduceţi parola dvs. în casetă de mai jos.

Parolă:

Hrrrr!

Incep sa-mi urasc laptopul. Prea sensibil, mult MULT prea sensibil. Tocmai am descoperit o zgarietura pe touchpad. Habar n-am cum a aparut, e unul din putinele lucruri cu care chiar ma port frumos si atent. ENERVANT!!! Oricat de frumoasa e ideea si senzatia de lenevit cu el in pat sau in orice colt al camerei, totusi…Refuz sa cred ca sunt chiar atat de neatenta.